- finit
- FINÍT, -Ă, finiţi, -te, adj. 1. Care are o existenţă limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existenţă limitată şi se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi întrebuinţat în scopul pentru care a fost făcut. – v. fini. cf. fr. f i n i, it. f i n i t o.Trimis de bogdang, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Finit ≠ infinitTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeFINÍT adj. 1. terminat. (Produs finit.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori finit.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimefinít s. n., pl. finíturiTrimis de siveco, 14.03.2007. Sursa: Dicţionar ortograficFINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a finiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXFINÍ//T2 finittă (finitţi, finitte) 1) (mai ales în opoziţie cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operaţiilor de prelucrare. /v. a finiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfinít s.n. (înv.) sfârşit.Trimis de blaurb, 09.05.2006. Sursa: DARFINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existenţă limitată şi se pot transforma unele în altele. [cf. fr. fini, lat. finitus].Trimis de LauraGellner, 23.06.2006. Sursa: DNFINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. o (mat.) număr finit = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor şi proceselor în spaţiu şi în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.