finit

finit
FINÍT, -Ă, finiţi, -te, adj. 1. Care are o existenţă limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existenţă limitată şi se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi întrebuinţat în scopul pentru care a fost făcut. – v. fini. cf. fr. f i n i, it. f i n i t o.
Trimis de bogdang, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Finit ≠ infinit
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

FINÍT adj. 1. terminat. (Produs finit.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori finit.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

finít s. n., pl. finíturi
Trimis de siveco, 14.03.2007. Sursa: Dicţionar ortografic

FINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

FINÍ//T2 finittă (finitţi, finitte) 1) (mai ales în opoziţie cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operaţiilor de prelucrare. /v. a fini
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

finít s.n. (înv.) sfârşit.
Trimis de blaurb, 09.05.2006. Sursa: DAR

FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existenţă limitată şi se pot transforma unele în altele. [cf. fr. fini, lat. finitus].
Trimis de LauraGellner, 23.06.2006. Sursa: DN

FINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depăşeşte valori oricât de mari; mărginit, limitat. o (mat.) număr finit = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operaţiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor şi proceselor în spaţiu şi în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • finit — Adj bestimmt (als Terminus der Grammatik) per. Wortschatz fach. (19. Jh.) Entlehnung. Übernommen aus l. fīnītus, eigentlich begrenzt , PPP. zu l. fīnīre begrenzen , zu l. fīnis Grenze, Ende .    Ebenso ne. finite, nschw. finit, nnorw. finitt;… …   Etymologisches Wörterbuch der deutschen sprache

  • finit — I fi|nit 1. fi|nit sb., tet, ter, terne (verbum i finit form) II fi|nit 2. fi|nit adj., te; et finit verbum …   Dansk ordbog

  • finit — fi|nit 〈Adj.; Gramm.〉 bestimmt; Ggs infinit ● finite Verbform die konjugierte V.; Sy Verbum finitum; → Lexikon der Sprachlehre [<lat. finitus] * * * fi|nit <Adj.> [spätlat. finitus, adj. 2. Part. von lat. finire, ↑ Finish] (Sprachwiss.) …   Universal-Lexikon

  • finit — définit finit redéfinit …   Dictionnaire des rimes

  • finit — adj (finit, a) SPRÅK finita och infinita verbformer …   Clue 9 Svensk Ordbok

  • finit — 3 p.s. Prés., 3 p.s. Pas. finir …   French Morphology and Phonetics

  • finît — 3 p.s. Impar. subj. finir …   French Morphology and Phonetics

  • finit — fi|nit Mot Agut Adjectiu variable …   Diccionari Català-Català

  • finít — s. n., pl. finíturi …   Romanian orthography

  • finit — fi|nit 〈Adj.; Gramm.〉 bestimmt; finite Verbalform, finites Verb durch Person, Numerus (u. Genus) bestimmte Verbalform; Syn. Verbum finitum; Ggs.: infinit [Etym.: <lat. finitus] …   Lexikalische Deutsches Wörterbuch

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”