- amănunt
- AMĂNÚNT, -Ă, amănunţi, -te, s.n., adj. 1. s.n. Element secundar, neesenţial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunţime. ♢ loc. adj. şi adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantităţi. Comerţ cu amănuntul. ♢ loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuţios. 2. adj. (înv.) Amănunţit2. [var.: (reg.) amărúnt s.n.] – A3 + mănunt "mărunt".Trimis de ana_zecheru, 26.03.2003. Sursa: DEX '98AMĂNÚNT adj. v. amănunţit, amplu, detaliat, dezvoltat.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeAMĂNÚNT s. detaliu, (rar) amănunţime. (Ştie totul în amănunt.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeamănúnt s. n., pl. amănúnteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcu de-amănúntul loc. adv.Trimis de siveco, 21.11.2007. Sursa: Dicţionar ortograficAMĂNÚNT amănunte n. Element neesenţial dintr-un ansamblu; parte secundară a unui lucru; detaliu. ♢ (Cu) de amănuntul în cele mai mici detalii. Cu amănuntul cu bucata. /a + mănuntTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXamănúnt (amănúnte), s.n. – 1. (înv.) Amănunţit, în detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – var. amărunt, (cu der. săi). De la mărunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amănunţi, vb. (a mărunţi; a da amănunte); amănunţime, s.f. (detaliu).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.