amăgi

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. tranz. şi refl. A (se) înşela. ♦ tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – lat. *ammagire.

Trimis de ana_zecheru, 26.03.2003. Sursa: DEX '98



A amăgi ≠ a dezamăgi

Trimis de siveco, 28.10.2007. Sursa: Antonime



AMĂGÍ vb. 1. v. înşela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl amăgi.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



amăgí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amăgeáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A AMĂG//Í amăgiésc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înşela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minţi. /<lat. ammagire

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE AMĂG//Í mă amăgiésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a se înşela; a se păcăli. /<lat. ammagire

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



amăgí (amăgésc, amăgít), vb. – 1. (înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) "a vrăji". gr. μαγεύω "a fermeca" (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde şi bg. magiosvam. Der. amăgeală, s.f. (înşelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înşelător); amăgeu, s.m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s.f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înşelăciune, escrocherie).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER