- fală
- FÁLĂ s.f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ♢ loc. vb. (pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreţie; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.Trimis de cornel, 22.03.2008. Sursa: DEX '98Fală ≠ modestie, simpleţeTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeFÁLĂ s. 1. v. îngâmfare. 2. (concr.) glorie, mândrie. (El e fală ţării noastre.)Trimis de siveco, 16.09.2008. Sursa: SinonimeFÁLĂ s. v. paradă, pompă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefálă s. f., g.-d. art. fáleiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÁLĂ f. 1) Atitudine de superioritate nejustificată faţă de alţii; mândrie; măreţie; semeţie; îngâmfare; înfumurare. 2) înv. Manifestare publică sărbătorească. /<sl. hvalaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfálă s.f. – 1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreţie. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. sec. XVII. – Der. făleţ, adj. (mîndru, trufaş), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. şi în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s.f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaş); fălnicie, s.f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloşi, vb. refl. (a se lăuda); făloşenie, s.f. (lăudăroşenie); fulău, s.m. (lăudăros, fanfaron; romaniţă-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, ţingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló "mîncău"; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll "ureche"; DAR îl consideră necunoscut). cf. pohvală.Trimis de blaurb, 31.08.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.