amor

AMÓR, amoruri, s.n. Iubire, dragoste. ♢ Amor propriu = preţuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnităţii provenit din conştiinţa propriei valori a cuiva. ♦ (concr.) Iubit² (2). – Din lat. amor, it. amore.

Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98



Amor ≠ ură

Trimis de siveco, 13.12.2006. Sursa: Antonime



AMÓR s. 1. v. iubire. 2. v. iubit.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



amór s. n., pl. amóruri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



AMÓR amoruri n. Sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus; iubire; dragoste. ♢ amor propriu preţuire exagerată a propriilor calităţi; mândrie. /<lat. amor, it. amore

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



AMÓR s.n. 1. (Liv.) Iubire, dragoste. ♦ (concr.) Iubit. 2. (Liv.) Ataşament, afecţiune. ♢ Amor propriu = preţuire a propriilor calităţi; mândrie. [pl. -ruri. / < lat. amor, cf. it. amore].

Trimis de LauraGellner, 27.10.2004. Sursa: DN



AMÓR, amoruri, s.n. amor 2. (Livresc) Ataşament, afecţiune. – it. amore. (lat. lit. amor)

Trimis de tavi, 30.01.2006. Sursa: DLRM



amór (amóruri), s.n. – Iubire. lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrşitul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s.m., care aparţine terminologiei teatrale (fr. amoureuse › amoreză, de la care s-a format m.), astăzi intrat şi în limbajul pop. (în teatru se spune încă prim amorez); amoreză (var. amure(a)ză), s.f. (iubită, ţiitoare); amoreza, vb. (a se îndrăgosti); amoros, adj. (plin de iubire); înamora, vb. (a se îndrăgosti).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



AMÓR s. n. iubire, dragoste. o amor propriu = ataşament de preţuire exagerată a propriilor calităţi. (< lat. amor)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN