- fabulă
- FÁBULĂ, fabule, s.f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor şi lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FÁBULĂ s. (lit.) (pop.) tâlc. (O fabulă de Esop.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeFÁBULĂ s. v. acţiune, afabulaţie, fabulaţie, intrigă, subiect.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábuleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÁBUL//Ă fabulăe f. 1) Creaţie literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabulaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXFÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri şi deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenţie, de născocire. [< lat. fabula].Trimis de LauraGellner, 27.12.2008. Sursa: DNfábulă (fábule), s.f. – Povestire scurtă alegorică. lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s.m.; fabulos, adj.; fabulaţi(un)e, s.f.; confabula, vb. refl. cf. faulă.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERFÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri şi deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ♢ scurtă naraţiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ♢ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenţie, de născocire. (< lat. fabula)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.