- excelenţă
- EXCELÉNŢĂ, excelenţe, s.f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele ţări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelenţă = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98Excelénţa sa (voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Excelénţei sále (voástre)Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortograficexcelénţă s. f., g.-d. art. excelénţei; pl. excelénţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficExcelénţă (termen de adresare) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficEXCELÉNŢ//Ă excelenţăe f. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în ţările apusene) Titlu onorific, folosit şi ca termen de reverenţă, acordat ambasadorilor, miniştrilor şi demnitarilor bisericeşti. ♢ Prin excelenţă în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenţei] /<fr. excellence, lat. excellentiaTrimis de siveco, 27.11.2006. Sursa: NODEXEXCELÉNŢĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele ţări miniştrilor, ambasadorilor şi (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent. ♢ Prin excelenţă = în mod deosebit, mai ales. [cf. fr. excellence, lat. excellentia].Trimis de LauraGellner, 19.03.2005. Sursa: DNEXCELÉNŢĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele ţări demnitarilor (şefi de state, ambasadori, miniştri) şi (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent. o prin excelenţă = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.