eu

eu
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ţine locul numelui persoanei care vorbeşte, cu funcţiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveştile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. s.n. (fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existenţe de către conştiinţa individuală a omului. [pr.: (I) ieu. – var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – lat. ego, mihi, me.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
Trimis de siveco, 17.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
Trimis de siveco, 14.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) eu lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu eu. eu unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) eu, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
Trimis de siveco, 02.05.2008. Sursa: NODEX

EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia "frumos", "bun", "bine". [pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
Trimis de LauraGellner, 02.06.2008. Sursa: DN

eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
Trimis de Laura-ana, 12.12.2008. Sursa: DOOM 2

eu2 (concept filosofic) [pron. eu] s. n., art. éul
Trimis de Laura-ana, 02.06.2008. Sursa: DOOM 2

éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. gen. miemĭhĭ, dat. (î)mi, acuz. sau minemēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.
Trimis de blaurb, 26.05.2008. Sursa: DER

EU- elem. "frumos, bine, armonios". (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
Trimis de raduborza, 02.05.2008. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”