esenian

ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau consideraţi o sectă a iudaismului a cărei doctrină, asociată cu o viaţă ascetică în comun, precede întrucâtva creştinismul; scrierile esenienilor, descoperite în peşterile de la Qumran (lângă Marea Moartă) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunităţile eseniene se caracterizau prin: renunţarea la proprietatea privată si la comerţul particular; respectarea strictă a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spălarea frecventă în apă rece şi purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toţi membrii comunităţii; efectuarea în comun a lucrărilor necesare; condamnarea războaielor, sclaviei si a inegalităţilor sociale; interdicţia de a blestema şi de a jura (în afara jurământului pentru admiterea în sectă) şi de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptaţi de către sectă. Esenienii îsi duceau viaţa prin excelenţă colectivă pe litoralul nord-vestic al Mării Moarte. În cadrul comunităţii a apărut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învăţătorul dreptăţii sau Învăţătorul credinţei (traducerea ebraicului more kaşşedeq e incertă), având anumite coincidenţe biografice cu Isus Christos. După Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învăţător pentru încheierea unui nou legământ; la "sfârşitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente găsite în 11 peşteri de depozitare compun parţial 600 de cărţi) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise ş.a.), scrieri ale comunităţii (statutul esenienilor, Cele două coloane despre educaţia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântărilor, opera apocaliptică Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc ş.a.). Războiul fiilor luminii e cel mai interesant ca operă mitografică; scrierea are caracter dualist: războiul între "fiii luminii" (identificaţi euhemerist (euhemerism) de unii comentatori cu membrii comunităţii eseniene) şi "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, şi se va desfăsura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri şi pe Satana; deşi finalul – victoria luminii – se ştie, sunt necesare pregătiri militare şi morale îndelungate; războiul va dura 40 de ani (cât şi traversarea deşertului spre Ţara Făgăduinţei); fiii luminii vor birui de 3 ori şi tot de 3 ori ceilalţi, decisivă fiind bătălia a şaptea (atunci "în mâinile săracilor vei da tu pe vrăjmaşii ţărilor toate, în mâinile celor încovoiaţi în pulbere, ca să umilească cele mai puternice popoare şi să răsplătească pe nelegiuiţi [...] săvârşind dreapta judecată a adevărului tău asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturală – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichităţi iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca şi unii teologi moderni (K.fr. Barth, K.H. Venturini); alţii (H. Del-Medico) socoteau că e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare după Dicţionarul de mitologie generală de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucureşti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. ţenum, "cei modeşti" sau haşşaim, "cei tăcuţi"; aram. hasēn) [etim. şi TLF]

Trimis de aurelian, 13.09.2007. Sursa: Neoficial



ESENIÁN, -Ă adj., s. m. f. (membru) care aparţine unei secte religioase, la vechii evrei, care condamna sacrificiile, preamărind comunitatea bunurilor materiale, hrana în comun, ţinerea departe de căsătorie etc. (< fr. essénien)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN