- eră
- ÉRĂ, ere, s.f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneşte numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98ÉRĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă eră în istoria omenirii.) 2. v. eon.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeéră s. f., g.-d. art. érei; pl. éreTrimis de siveco, 25.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficÉR//Ă erăe f. 1) Perioadă de timp îndelungată care porneşte de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aeraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].Trimis de LauraGellner, 08.06.2006. Sursa: DNÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♢ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.