- eocen
- EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, adj., s.n. (Din) epoca mijlocie a paleogenului. (din fr. éocène)Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: MDNEOCÉN, -Ă, eoceni, -e, s.n. î. s.n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existenţa numuliţilor, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor şi mamiferelor. 2. adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [pr.: e-o-] – Din fr. éocène.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98eocén adj. m. (sil. e-o-), pl. eocéni; f. sg. eocénă, pl. eocéneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficeocén s. n. (sil. e-o-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficEOCÉN n. Epoca a doua a perioadei paleogene, caracterizată prin anumite specii de numuliţi, gasteropode, echinide şi mamifere. /<fr. éoceneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXEOCÉN s.n. Epoca (seria) mijlocie a paleogenului. // adj. Care aparţine acestei epoci. [pron. e-o-. / < fr. eocène, cf. gr. eos – auroră, kainos – recent].Trimis de LauraGellner, 29.05.2006. Sursa: DN
Dicționar Român. 2013.