enunţiativ

ENUNŢIATÍV, -Ă, enunţiativi, -e, adj. Care conţine o enunţare. ♢ Propoziţie enunţiativă = propoziţie care exprimă o constatare, prezentând o acţiune sau o stare ca reală. [pr.: -ţi-a-] – Din fr. énonciatif, lat. enuntiativus.

Trimis de claudia, 27.11.2007. Sursa: DEX '98



ENUNŢIATÍV adj. expozitiv. (O propoziţie enunţiativ.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



enunţiatív adj. m. (sil. -ţi-a-), pl. enunţiatívi; f. sg. enunţiatívă, pl. enunţiatíve

Trimis de siveco, 27.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



ENUNŢIATÍV enunţiativă (enunţiativi, enunţiative) Care ţine de enunţ; propriu enunţului. ♢ Propoziţie enunţiativă propoziţie prin care vorbitorul comunică ceva în legătură cu un obiect sau fenomen. [Sil. -ţi-a-] /<fr. énonciatif, lat. enuntiativus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ENUNŢIATÍV, -Ă adj. Care enunţă, care conţine o enunţare. ♢ Propoziţie enunţiativă (şi s.f. ) = propoziţie care exprimă o constatare, prezentând o acţiune sau o stare ca reală. [pron. -ţi-a-. / cf. it. enunziativo].

Trimis de LauraGellner, 27.11.2007. Sursa: DN



ENUNŢIATÍV, -Ă adj. care conţine o enunţare. o propoziţie enunţiativă (şi s. f.) = propoziţie afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziţie expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN