edicul

EDÍCUL, edicule, s.n. 1. Construcţie mică şi uşoară ridicată într-un loc public. ♦ Construcţie sau învelitoare de protecţie care fereşte de intemperii o lucrare de artă. 2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nişă într-o încăpere funerară, pentru portretele morţilor sau pentru urne. – Din fr. édicule, lat. aediculum.

Trimis de LauraGellner, 10.06.2004. Sursa: DEX '98



edícul s. n., pl. edícule

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



EDÍCUL edicule n. 1) Mic edificiu (chioşc, pavilion) ridicat într-un loc public. 2) Construcţie uşoară care apără de intemperii o lucrare de artă. /<fr. édicule, lat. aediculum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



EDÍCUL s.n. 1. Chioşc, pavilion făcut de obicei în parcuri. ♦ Învelitoare, acoperitoare de protecţie a unei lucrări de artă, cu înfăţişare de templu în miniatură sau de chioşc. 2. Nişă în care se pun portretele morţilor, urnele funerare. [< fr. édicule].

Trimis de LauraGellner, 27.05.2006. Sursa: DN



EDÍCUL s. n. 1. monument funerar dintr-un mic edificiu în forma unui templu, pe un soclu, care adăposteşte statuia celui decedat. ♢ nişă în care se păstrează portretele morţilor, urnele funerare. 2. chioşc, pavilion, de obicei în parcuri. 3. acoperitoare de protecţie a unei lucrări de artă, cu înfăţişare de templu în miniatură sau de chioşc. (< fr. édicule, lat. aediculum)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN