- dâră
- DẤRĂ, dâre, s.f. 1. Urmă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunţe etc. vărsate; p. gener. urmă. ♢ expr. (fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.Trimis de ionel_bufu, 01.04.2008. Sursa: DEX '98DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) şarampoi, (rar fig.) brazdă. (O dâră de sânge.) 2. v. rază.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDÂR//Ă dârăe f. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Şir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): dâră de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. diraTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdîră (dấre), s.f. – Urmă. – Mr. dîră, megl. diră. sl. dirá "gaură, urmă" (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb. dirá, bg. dyria, slov. dira. – Der. dîri, vb. (Trans., a urmări, a adulmeca), cf. sl. dirjǫ "a merge pe urme"; dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucişat cu sl. dirati (Candrea).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.