duluţă

DULÚŢĂ s.f. (reg.; în expr.) A se duce duluţă = a fugi iute; a se face nevăzut. – et. nec.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



dulúţă s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DULÚŢĂ f. reg.: A se duce duluţă a pleca urgent; a fugi în grabă mare: a-şi lua tălpaşiţa. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



dulúţă s.f. – (În expresia a fugi duluţă) A fugi iute. Origine necunoscută. După Şeineanu, Chien, 258 şi Puşcariu, Dimin., 77, de la dulău "cîine". Pascu, Beiträge, 40, pleacă de la vb. a tuli "a fugi" pentru a forma un dim. *tuluţă. În sfîrşit, Scriban îl consideră un vocativ, de la un nume Duluţă care nu apare. Stabilirea unui etimon este şi mai dificilă dacă se are în vedere că nu se cunoaşte valoarea exactă a cuvîntului. Ar putea fi o der. umoristică de la du-l (cf. ia-l şi du-l), cu suf. dim. -uţă.

Trimis de blaurb, 17.08.2007. Sursa: DER