dric

DRIC, dricuri, s.n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roţi şi loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ♢ expr. (fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârşite; a fi într-o situaţie grea; a fi gata să eşueze. 3. fig. (pop.) Punct culminant al zilei, al nopţii, al unui anotimp; punct culminant al unei acţiuni care se desfăşoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



DRIC s. 1. (tehn.) (reg.) sandâc. (dric la căruţă.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, pataşcă.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



DRIC s. v. centru, cocârlă, cotigă, miez, mijloc, putere, schimbătoare, teleagă, toi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



dric s. n., pl. drícuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DRIC dricuri n. 1) Corp al unui car sau al unei căruţe, fără loitre şi roţi. 2) Trăsură folosită la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ♢ A fi pe dric a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eşua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen în desfaşurare; toi. În dricul iernii. /<ung. dërék

Trimis de siveco, 04.02.2006. Sursa: NODEX



dric (drícuri), s.n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag. derék "centru" (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. cf. şi sb. drek "încărcătura unei căruţe". – Der. dricar, s.m. (funcţionar de pompe funebre); dricar, s.n. (Banat, pătură), din mag. derekal; dricală, s.f. (Banat, plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se aşeza peste), pe care DAR îl derivă de la ridica, şi Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepţia de "a pune, a aşeza".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER