- drag
- DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. adj. 1. Care este iubit, scump, nepreţuit pentru cineva, pe care cineva îl iubeşte, îl preţuieşte. ♢ loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ♢ expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simţi atras spre ceva. Când ţi-e lumea (sau viaţa) mai dragă, se spune când se iveşte o întâmplare neprevăzută şi neplăcută într-un moment când erai liniştit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic aşa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbeşti despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, preţuirea; care este plin de afecţiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ♢ expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. s.m. şi f. Persoană care iubeşte pe alta de sex opus, care se află în relaţii de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. s.n. (pop.) Iubire, dragoste. ♢ loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ♢ loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ♢ loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ♢ expr. (Ţi-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.Trimis de romac, 07.04.2009. Sursa: DEX '98Drag ≠ urâtTrimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: AntonimeDRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Fiinţă drag.) 2. s. iubit, scump. (dragul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri drag.) 4. adj. v. afectuos.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeDRAG s. v. dragoste, iubire.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedrag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágileTrimis de siveco, 10.01.2006. Sursa: Dicţionar ortograficdrag s. n.Trimis de siveco, 10.03.2009. Sursa: Dicţionar ortograficDRAG1 n. Sentiment de afecţiune faţă de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ♢ De dragul... din dragoste pentru... /<sl. draguTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDRA//G2 draggă (draggi) 1) şi substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ţine (foarte) mult; iubit. ♢ A-i fi cuiva drag ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi drag ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ţi-e lumea mai draggă când ţi-e mai bine; când eşti mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. draguTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdrag (drágă), adj. – Iubit, scump. sl. dragŭ "preţios" (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin provenienţa din n. sl. drago. – Der. drag, s.n. (amor); drag, s.m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaş, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălăşenie (var. drăgălăşie), s.f. (farmec, atracţie, graţie); drăguţ, adj. (amabil; drăgălaş; s.m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s.m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiaşi rădăcini pare a-i aparţine Drăgaică, s.f. (larve; iele; sînziană (sânziană), Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin şi Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 şi 104 şi Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s.f. pl. (farmece, atracţie; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privinţa celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s.m. (măcriş, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga "vale". cf. dragoste.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
