doi

DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu şi trei şi indicat matematic prin cifrele 2 şi II. ♢ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ♢ loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi paşi = aproape. ♢ expr. (fam.) (A spune) două vorbe şi-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puţine cuvinte. (fam.) În doi timpi şi trei mişcări = foarte repede, imediat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ♢ (Intră în componenţa num. adverbial) A venit de două ori. ♢ (Intră în componenţa num. distributiv) Plecau câte doi. ♢ (Substantivat) Trei de doi. ♢ loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăţi, în două părţi (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părţi egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcţii negative) cu uşurinţă, repede. Nici una, nici două = pe neaşteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ♢ expr. Una şi cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câţiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – lat. *dui, duae.

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



DE DÓI s. breaza (art.), ungureasca (art.), ca-la-Breaza. (doi este un dans popular.)

Trimis de siveco, 28.04.2008. Sursa: Sinonime



DOI-DÍNŢI s. v. dentiţă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



doi num. m., f. dóuă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



doi-dínţi (bot.) s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



doi-fráţi (bot.) s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



dóuă milioáne num. (sil. -li-oa-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



dóuă milioánelea (precedat de al) num. m. (sil. -li-oa-), f. a dóuă milioána

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



dóuă púncte s. n. (sil. punc-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



dóuă sútelea (precedat de al) num. m., f. a dóuă súta

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DOI¹ m. 1) Număr constând din două unităţi. doi înmulţit cu doi. 2) Cifra 2 sau II. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. dui, duae

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



DOI² dóuă num. card. 1) Unu plus unu. doi copaci. Două mere. ♢ În doi timpi şi trei mişcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa uşor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori aşa, ori aşa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



dói (-óuă), num. – Număr într unu şi trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. lat. dui, f. duae (Puşcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. – Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s.f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s.f. (nesiguranţă; oscilaţie); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoinţă, s.f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s.f. (înv., îndoială); îndoitură, s.f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfăşura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară ‹ a doua oară.

Trimis de blaurb, 06.08.2007. Sursa: DER