- dodă
- dódă s. f., pl. dódeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDÓDĂ, dóde, s.f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adresează cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; în limbajul copiilor) Mână. 3. (Mold.) Termen cu care se adresează copiii fetelor sau femeilor nemăritate. (creaţie expresivă proprie copiilor, la fel ca şi cocă; după Candrea, sensul 3. ar trebui pus în legătură cu sb. dodola = paparudă (1.) (> (Banat) dodolă), iar, după Scriban, sensul 1. e o variantă a lui dadă)Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DERdódă (dóde), s.f. – 1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creaţie expresivă de origine infantilă, ca şi cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola "persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia" (› Banat dodolă); şi după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s.f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s.n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleţ (var. dodoneţ, dodoloţ), adj. (rotund; neted).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.