- diminutiv
- DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s.n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, fiinţele, însuşirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.Trimis de claudia, 08.12.2008. Sursa: DEX '98Diminutiv ≠ augmentativTrimis de siveco, 20.02.2007. Sursa: Antonimediminutív adj. m., pl. diminutívi; f. sg. diminutívă, pl. diminutíveTrimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: Dicţionar ortograficdiminutív s. n., pl. diminutíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDIMINUTÍV diminutive n. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoţită uneori de o nuanţă afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutifTrimis de siveco, 26.01.2008. Sursa: NODEXDIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micşorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micşorare a sensului noţiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanţă afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].Trimis de LauraGellner, 08.02.2009. Sursa: DNDIMINUTÍV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care foloseşte exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.