ac

AC, ace, s.n. 1. Mică ustensilă de oţel, subţire, ascuţită şi lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care serveşte la cusut. ♢ expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puţin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuinţări. Ac cu gămălie. Ac de siguranţă. Ac de păr. ♢ Ac de maşină = ac pentru maşina de cusut. ♦ Ace de gheaţă = cristale de gheaţă, subţiri şi ascuţite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (biol.) Organ de apărare şi de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuţit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuţită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe şi cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = peşte marin, lung şi ascuţit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – lat. acus.

Trimis de ana_zecheru, 15.09.2008. Sursa: DEX '98



AC s. 1. ac cu gămălie = (pop.) bold, spelcă, (reg.) bumbuşcă; ac de cap = ac de păr, (pop.) spelcă; ac de păr v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (acele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbător. (ac feroviar.) 5. (tehn.) ac obturator v. poantou.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ÁCE s. pl. v. înţepătură, junghi.

Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: Sinonime



ac s. n., g.-d. art. ácului; pl. áce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ac-de-máre s. n., pl. áce-de-máre

Trimis de siveco, 09.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. ♢ ac ţigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile acului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ac de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ac de siguranţă. ac de păr. acul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. acul albinei. 4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor. 5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ac-de-mare peşte marin în formă de andrea. /<lat. acus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ac (áce), s.n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte şi plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < lat. ăcus (Puşcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s.n. (cutiuţă, acăriţă); acar, s.m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriţă, acarniţă, s.f. (cutiuţă în care se păstrează ace).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER