desmăţa

desmăţá (-ţéz, -át), vb. refl. – A duce o viaţă desfrînată, a trăi în libertinaj. lat. mētῑri, "a măsura", cu pref. dĭs-, care imprimă cuvîntului sensul contrar, cf. sp. des(co)medido. Se cuvine să presupunem forma intermediară *dĭsmētiāre, cu schimbare de conjugare. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. mĕtati "a zăcea", cf. sl. razmĕtati "a împrăştia" (Cihac, II, 95); sau din lat. *dĭsmatĭāre, de la matia "intestin" (p. Papahagi, Notiţe, 18; Tiktin; Iordan, Arhiva, XXXIX, 527; REW 5412; Candrea; Scriban), cf. mr. dizmaţare "a scoate maţele". Baza semantică ar fi, în acest ultim caz, imaginea omului zdrenţăros comparat cu animalul sacrificat, cu maţele atîrnînde; dar, pe lîngă ciudăţenia imaginii, dis- se pare că nu indică maţele atîrnînde, ci lipsa lor. Sensul de "zdrenţăros", care apare în dicţionare, pare a se datora influenţei acestei etimologii. – Der. desmăţ, s.n. (libertinaj, desfrîu); postverbal; desmăţat, s.m. (libertin, golan).

Trimis de blaurb, 27.07.2007. Sursa: DER