alina

ALINÁ, alín, vb. I. tranz. şi refl. A (se) potoli, a (se) uşura, a (se) micşora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) linişti. [var.: (rar) aliní vb. IV] – lat. *allenare.

Trimis de ana_zecheru, 03.01.2003. Sursa: DEX '98



ALINÁ vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) uşura, (înv. şi pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. şi reg.) a (se) mângâia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (Cele spuse i-au alina durerea; a plâns şi s-a alina.) 2. v. consola.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



aliná vb., ind. prez. 1 sg. alín, 3 sg. şi pl. alínă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ALINÁ alín tranz. A face să se aline; a linişti; a calma; a potoli. alina durerea. /<lat. allenare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ALINÁ mă alín intranz. A ajunge la o stare de linişte; a se linişti; a se calma; a se potoli. /<lat. allenare

Trimis de siveco, 20.01.2007. Sursa: NODEX



aliná (-n, -át), vb. – A linişti, a calma, a consola. lat. *allēnāre (Byhan 11; Puşcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre. – Der. alinător, adj. (care alină).

Trimis de blaurb, 29.04.2006. Sursa: DER