- abunda
- ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. intranz. 1. A fi, a se găsi din belşug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conţine; a folosi din belşug. – Din fr. abonder, lat. abundare.Trimis de ana_zecheru, 28.07.2002. Sursa: DEX '98abundá vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belşug. (după fr. abonder, lat. abundare)Trimis de tavi, 08.01.2003. Sursa: MDNabundá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. abúndă; ger. abundândTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ABUNDÁ pers. 3 abúndă intranz. A fi din abundenţă; în cantităţi mari. 2) A avea din abundenţă; a conţine din belşug. /<lat. abundare, fr. abonderTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXABUNDÁ vb. I. intr. 1. A fi din belşug, a prisosi. 2. (Rar) A avea, a poseda din belşug. [cf. lat. abundare, fr. abonder].Trimis de LauraGellner, 15.02.2006. Sursa: DNabundá (-d, -át), vb. – A fi, a se găsi din belşug, a prisosi. < lat. abundare (sec. XIX). Puţin folosit, mai ales la pers. a 3-a, ceea ce explică oscilaţia între abund şi abundez. Der. abundent, adj.; abundenţă, s.f. Amîndouă formele sînt dezaprobate de unii gramaticieni conservatori, care pledează pentru abundant şi abundanţă. Totuşi primele forme s-au generalizat, datorită confuziei uşor de făcut între terminaţiile fr. -ant şi -ent: fr. abondant > abundent şi fr. contondant > contundent, ca şi fr. pénitent > penitent.Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.