- deliu
- DELÍU, -ÍE, delii, s.m., adj. (înv.) 1. s.m. Soldat din călărimea uşoară turcă. ♦ (În Ţara Românească şi în Moldova) Soldat din corpul de călăreţi înfiinţat de Minai Viteazul o dată cu corpul beşliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. adj., s.m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneţ. 3. adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.Trimis de LauraGellner, 09.07.2004. Sursa: DEX '98delíu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDELÍ//U1 deliue (deliui) înv. Care vădeşte îndrăzneală şi curaj; viteaz; brav; cutezător; îndrăzneţ; curajos. [Sil. de-liu] /<turc. deliTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDELÍ//U2 deliui m. 1) înv. (la turci) Ostaş dintr-un corp de cavalerie uşoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuţi. [Sil. de-liu] /<turc. deliTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdelíu (delíi), s.m. – 1. (înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie uşoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desfiinţat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. tc. deli "nebun; călăreţ" (Roesler 591; Şeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.