- dativ
- DATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinaţia acţiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect şi răspunzând la întrebarea "cui?" ♢ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acţiune. – Din fr. datif, lat. dativus.Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98datív s. n., pl. datíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDATÍV dative n. lingv. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinaţia acţiunii unui verb, îndeplineşte, mai ales, funcţia de obiect indirect şi răspunde la întrebarea "cui?". /<fr. datif, lat. dativusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDATÍV s.n. Caz al declinării, în care stă de obicei complementul indirect şi care răspunde la întrebarea "cui". ♢ Dativ etic = cazul dativ în care pronumele neaccentuate mi, ţi arată persoana care este interesată (afectiv) în acţiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].Trimis de LauraGellner, 30.04.2006. Sursa: DNDATÍV s. n. caz al declinării care exprimă de obicei destinaţia acţiunii unui verb, având valoare de complement indirect. o dativ etic = dativul unui pronume (mi, ţi), care indică persoana interesată în acţiune. (< fr. datif, lat. dativus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.