căsca

CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ♢ expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nici o treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ♢ Compus; cască-gură s.m. = gură-cască. 2. intranz. A deschide gura mare printr-o mişcare de inspirare adâncă, urmată de o expiraţie prelungită, trădând oboseală, plictiseală şi mai ales somn. 3. refl. (Despre obiecte) A se deschide (puţin); a se crăpa. – lat. *cascare.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CASCĂ-GÚRĂ s. gură-cască, gură-căscată, (pop.) căscăund. (E un căsca.)

Trimis de siveco, 22.11.2007. Sursa: Sinonime



CĂSCÁ vb. 1. v. deschide. 2. v. holba. 3. v. întredeschide. 4. a se adânci, a se deschide, (rar) a se scobi. (În faţa noastră se căsca o peşteră.)

Trimis de siveco, 05.04.2009. Sursa: Sinonime



căscá vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caşti, 3 sg. şi pl. cáscă; conj. prez. 3 sg. şi pl. cáşte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A CĂSCÁ casc 1. tranz. (gura) A desface despreunând buzele şi fălcile (pentru a mânca, a vorbi etc.); a deschide. ♢ căsca gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naivă la ceva sau la cineva; b) a umbla fără nici o treabă (uitându-se în toate părţile). căsca ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaimă etc.); a se holba; b) a băga de seamă; a fi atent. Cască-gură (sau gură-cască) calificativ atribuit unei persoane care umblă fără nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o mişcare reflexă, inspirând adânc şi expirând prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE CĂSCÁ se cáscă intranz. (despre obiecte) A forma crăpături, lăsând să se vadă în interior. /<lat. cascare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



căscá (cásc, căscát), vb. – 1. A deschide gura. – 2. A deschide mult (gura, ochii etc.). – 3. A deschide gura mare, trădînd oboseală, plictiseală, somn. – Mr. cascu, (hascu), megl. casc, (hasc). lat. *cascare, din gr. χάσϰω (Candrea, rom., XXXI, 304; Meyer, alb. St., IV, 123; Puşcariu 306; Candrea-Dens., 282; REW 1733; DAR); cf. sard. kaskare (Wagner 111), it. cascaggine. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 86 şi II, 23). var. din mr. şi megl. provine direct din ngr. – Der. căscări, vb. (rar, a căsca 3); căscat, adj. (deschis, răscrăcănat; căscat, holbat); căscat, s.n. (faptul de a căsca); căscătură, s.f. (căscat); cascotă (var. caşcotă), s.f. (se spune atunci cînd nu există nimic de mîncare), formaţie umoristică, alcătuită cu ajutorul unui suf. care pare ngr.; căscăund, adj. (căscat, tont), formaţie curioasă, fără îndoială în loc de *căscăun, cu un suf. expresiv ca în bărzăun, gărgăun, şi care se consideră nejustificat der. de la un lat. *cascabundus (Candrea, rom., XXXI, 305; Tiktin; Puşcariu 307; Candrea-Dens., 283; REW 1732; Rosetti, I, 164).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER