- căli
- CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. tranz. A mări duritatea şi rezistenţa unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă; a oţeli. 2. tranz. şi refl. fig. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) oţeli. II. tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CĂLÍ vb. (tehn.) 1. a oţeli, (pop.) a iuţi. (căli oţelul.) 2. a oţeli, (reg.) a pânzui. (căli tăişul unui instrument.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCĂLÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecălí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călésc, imperf. 3 sg. căleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căleáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA CĂL//Í căliésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur şi rezistent supunând unei operaţii consecutive de încălzire puternică şi de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kalitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE CĂL//Í mă căliésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistenţa faţă de unele condiţii nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic şi rezistent prin adaptarea la diferite greutăţi; a se oţeli. /<sl. kalitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puţină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafaţa acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.Trimis de gal, 20.06.2005. Sursa: DGEcălí (călésc, 'călít), vb. – 1. A oţeli. – 2. A întări, a consolida, a oţeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc şi slănină. – 4. (refl.) A se ameţi, a se chercheli. – Mr. călescu "a încăli; a sătura; a îmbăta"; megl. călit, adj. sl. kaliti "a răcori, a modera" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s.f. (oţelire, călit; stare sufletească; beţie); călitură, s.f. (oţelire).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.