călca

CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păşi. ♢ expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla ţanţoş, trufaş. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acţiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece păşind peste ceva. 2. tranz. (pop.; despre bărbătuşul păsărilor) A fecunda. 3. intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. tranz. fig. A încălca pustiind şi prădând. ♦ (fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ♢ expr. A călca apa = a se menţine la suprafaţa apei înotând în poziţie verticală. ♦ intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ♢ expr. A-şi călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voinţe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligaţie etc. III. tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – lat. calcare.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



A călca ≠ a şifona, a respecta

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



CĂLCÁ vb. 1. v. păşi. 2. a fecunda. (Cocoşul călca găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. şi Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (călca rufele.) 4. v. contraveni.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.

Trimis de siveco, 07.04.2008. Sursa: Sinonime



călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. şi pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. cálce

Trimis de siveco, 06.03.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ călca (sau a păşi) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. călca (sau a păşi) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanţă; a păşi. ♢ călca în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. călca (sau a păşi) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. călca strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greşită. călca pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păşi. călca o groapă. ♢ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ♢ călca (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. călca (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătuşii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (ţări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând şi pustiind. 8) fig. (dispoziţii legale) A neglija, comiţând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



călcá (cálc, călcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păşi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neaşteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătuşul femela. – 8. La animale de tracţiune, a-şi lovi picioarele, a şi le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinţii de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. lat. calcāre (Puşcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher "a călca (păsările)". Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca şi a încurca "a încîlci" sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forţată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s.n. (călcătură, urmă); călcător, s.n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de ţesut; pilă pentru a rostui dinţii ferăstrăului); călcătoreasă, s.f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s.f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s.f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Puşcariu 255 şi Candrea-Dens., 220 propun totuşi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER