- căina
- CĂINÁ, căinez, vb. I. refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ tranz. A compătimi, a deplânge. [var.: căiní vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CĂINÁ vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecăiná vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinéz, 3 sg. şi pl. căineázăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA CĂIN//Á căinaéz tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE CĂIN//Á mă căinaéz intranz. A-şi împărtăşi neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcăiná (-néz, -át), vb. – 1. A compătimi. – 2. (refl.) A se plînge, a se tîngui. sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 şi 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, rom. germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).Trimis de blaurb, 16.12.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.