- cârpă
- CÂRPĂ, cârpe, s.f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ştergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa.Trimis de valeriu, 24.08.2006. Sursa: DEX '98CÂRPĂ s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanţă, (pop.) treanţă, (înv. şi reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, şuleandră, târfă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) cârţă, (Mold. şi Bucov.) cotreanţă, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Şterge praful cu o cârpă.) 2. v. scutec.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCÂRPĂ s. v. basma, batistă, legătură, tulpan.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecârpă s. f., g.-d. art. cârpei; pl. cârpeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÂRP//Ă cârpăe f. 1) Bucată de material textil folosită la şters praful, vasele etc.; petică. cârpă de praf. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. cârpei] /<bulg. kărpa, sb. krpaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcîrpă (cấrpe), s.f. – 1. Bucată de pînză sau stofă, veche, zdreanţă. – 2. Cîrpă de bucătărie. – 3. Basma, batic. – Mr. cîrpă, megl. corpă. < sl. krŭpa "cîrpă" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon 316; Cihac, II, 44; Conev 60); cf. bg. kŭrpŭ, sb. krpa, slov. kerpa. cf. cîrpaci, cîrpi. – Der. cîrpiţă, s.f. (cîrpă, zdreanţă), din sb. krpica (Drăganu, Dacor., V, 339 şi VII, 216. – [art. 2035]Trimis de claudia, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.