culmina

CULMINÁ, pers. 3 culmineáză, vb. I. intranz. 1. (Despre aştri) A atinge punctul de culminaţie. 2. fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situaţii, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX '98



culminá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. culmineáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A CULMIN//Á pers. 3 culminaeáză intranz. 1) (despre aştri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CULMINÁ vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălţime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (fig.) A atinge cea mai mare înălţime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat.bis. culminare].

Trimis de LauraGellner, 27.04.2006. Sursa: DN



CULMINÁ vb. intr. (despre aştri) a atinge punctul de culminaţie. ♢ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN