cuibărit

CUIBĂRÍT¹ s.n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – v. cuibări.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CUIBĂRÍT², cuibăriţi, -te, adj. (Despre păsări) Care şi-a făcut cuib (1) undeva; care şi-a făcut loc în cuibar. ♦ fig. (Despre oameni şi animale) Care s-a aşezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ fig. Care s-a aciuit, s-a pripăşit undeva, pe lângă cineva. – v. cuibări.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



cuibărít adj. m., pl. cuibăríţi; f. sg. cuibărítă, pl. cuibăríte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic