cucută

CUCÚTĂ, cucute, s.f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe şi fructe brune-verzui, întrebuinţată ca medicament; dudău, buciniş (Conium maculatum). ♢ expr. (fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ♢ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuţite şi flori albe (Galium schultesii). – lat. *cucuta (= cicuta).

Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX '98



CUCÚTĂ s. (bot.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniş, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniş-de-apă, buciniş-de-baltă, cucută-înveninată; cucuta-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuţă; cucută-mică v. cucută-de-apă.

Trimis de siveco, 29.12.2005. Sursa: Sinonime



cucútă s. f., pl. cucúte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



cucútă-de-ápă s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



cucútă-de-pădúre s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CUCÚT//Ă cucutăe f. Plantă erbacee din familia umbeliformelor, cu rădăcina şi fructele toxice, folosită în farmaceutică. /<lat. cucuta

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cucútă (cucúte), s.f. – 1. Plantă, dudău (Conium maculatum). – 2. Nume care se dă uneori, greşit, plantei Heracleum spondylium în Trans., şi laurului (Datura stramonium) în Banat. – Mr. cucută. lat. *cucuta, var. vulgară de la cicuta (la Puşcariu 427; Densusianu, rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeaşi alterare a vocalismului apare în alb. kukutë (poate provine din rom.), prov. coucudo, dial. din Saintoge, coucu, berri. cocue. Der. cucuţea (var. cucuţel), s.f. (plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care Pascu, I, 71, îl derivă nefondat, din lat. cucutia "nume al unui fruct necunoscut". – Din rom. provine sb. kukùta, kùkuta (Candrea, Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86, îl considera etimon al rom.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER