coş

CO޹, coşuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care serveşte la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coşarcă. ♢ expr. A arunca (sau a da) la coş = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conţinutul unui coş¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă şi folosită la prinderea peştilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn şi prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalaţia unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă şi fără fund, în care se toarnă grăunţele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la maşina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, seminţele etc. 5. Împletitură de nuiele care se aşază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele şi codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (anat.; în sintagma) Coşul pieptului = cavitate toracică; torace. ♢ expr. (reg.) A fi rupt (sau fript) în coş = a fi foarte flămând. A fi tare în coş = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid şi trecut prin acoperişul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalaţie de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

Trimis de ionel_bufu, 15.02.2009. Sursa: DEX '98



CO޲, coşuri, s.n. Bubuliţă purulentă care se formează pe faţă sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamaţii a glandelor sebacee. – [pl. şi: (m.) coşi] – lat. cossus.

Trimis de ionel_bufu, 30.07.2004. Sursa: DEX '98



COŞ s. 1. paner, (pop.) coşarcă, paporniţă, (Transilv. şi Munt.) corfă, (prin Ban. şi Transilv.) targă. (A pus merindele în coş.) 2. (tehn.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, ţarc. (coş la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (coş la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coşarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneţ, marchioţă, ursoaie, (prin Transilv.) budureţ, buduroi, (Transilv. şi Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) ştiol, (prin Mold. şi Bucov.) şuber. (Fumul iese prin coş.) 5. coşul pieptului v. torace.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



COŞ s. (med.) (pop.) zgrăbunţă. (E plin de coşuri pe faţă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



COŞ s. v. coşar, coşciug, coviltir, dos, pătul, porumbar, sicriu, stup.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



coş (obiect, bubuliţă) s. n., pl. cóşuri

Trimis de siveco, 15.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



CO޹ coşuri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torţi, de diferite forme şi mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ♢ A arunca (sau a da) ceva la coş a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conţinutul unui obiect de acest fel. Un coş de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins peşte; coteţ. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune în-cărcătura; benă. coşul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălţime. coşul locomotivei. coşul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunţele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treieraţi. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiţi. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator; torace. coşul pieptului. ♢ A fi tare în coş a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului şi exterior. coş vulcanic. /<sl. koši

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CO޲ coşuri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe faţă sau pe corp, ca urmare a inflamaţiei glandei sebacee. /<lat. cossus

Trimis de siveco, 02.08.2007. Sursa: NODEX



coş, cóşuri, s.n. (înv.) tabără tătărească.

Trimis de blaurb, 26.04.2006. Sursa: DAR



coş interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le linişti. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuş. Totuşi, DAR se gîndeşte la fr. couche, germ. kusch, şi Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza "capră".

Trimis de blaurb, 04.06.2007. Sursa: DER



coş (-şi), s.m. – s.m. – 1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliţă. lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson "gărgăriţă." Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coşi. De uz general, cu excepţia Banatului (ALR, I, 25). – Der. coşos, adj. (plin de coşuri, bubos).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER



coş (-şuri), s.n. – (înv.) Tabără de tătari. sl. (pol. kosz, rut., rus. koš), de origine tăt. sec. XVII.

Trimis de blaurb, 04.06.2007. Sursa: DER



coş (-şuri), s.n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care serveşte la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (înv.) Sicriu, coşciug. – 6. Coteţ. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunţele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Faţă de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Maşină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coş. sl. košĭ "coş" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coşuleţ, s.n. (dim. al lui coş; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiţie, de Vinerea Mare); coşară, s.f. (coş, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coşarcă, s.f. (coş, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coşar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coşerie, s.f. (meseria de coşar); coşerar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercărie, s.f. (meseria de coşar). – cf. coşar, coşniţă.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER