contemperaţie

CONTEMPERÁŢIE, contemperaţii, s.f. Impuls presupus a-şi avea originea în graţia divină şi care constă în înclinarea voinţei către săvârşirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio.

Trimis de IoanSoleriu, 15.06.2004. Sursa: DEX '98



contemperáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contemperáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contemperáţiei; pl. contemperáţii, art. contemperáţiile (sil. -ţi-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONTEMPERÁŢI//E contemperaţiei f. Impuls către săvârşirea unui fapt considerat a fi generat de graţia divină. /<fr. contempération, lat. contemperatio, contemperaţieonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CONTEMPERÁŢIE s.f. Impuls presupus a proveni de la graţia divină şi care ar face să încline voinţa către ceva, fără a o determina însă. [cf. lat. contemperatio, fr. contempération].

Trimis de LauraGellner, 15.04.2006. Sursa: DN



CONTEMPERÁŢIE s. f. impuls presupus a proveni de la graţia divină şi care ar face să încline voinţa către ceva, fără a o determina însă. (< fr. contempération, lat. contemperatio)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN