conivenţă

CONIVÉNŢĂ, conivenţe, s.f. (În expr.) De conivenţă (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia.

Trimis de Joseph, 23.05.2004. Sursa: DEX '98



conivénţă s. f., g.-d. art. conivénţei; pl. conivénţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONIVÉNŢ//Ă conivenţăe f. : De conivenţă (cu cineva) prin înţelegere tacită; în complicitate cu cineva. /<fr. connivence, lat. conniventia

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CONIVÉNŢĂ s.f. (Rar) Complicitate, înţelegere (secretă). ♢ De conivenţă (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). [cf. fr. connivence, it. connivenza, lat. conniventia].

Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN



CONIVÉNŢĂ s. f. faptul de a tolera ceva rău sau incorect; acord tacit; complicitate. o de conivenţă (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). (< fr. connivence, lat. coniventia)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN