cominuţie

COMINÚŢIE, cominuţii, s.f. (Rar) Reducere, împărţire în bucăţi mici. – cf. lat. c o m m i n u e r e.

Trimis de hai, 13.07.2004. Sursa: DEX '98



cominúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. cominúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. cominúţiei; pl. cominúţii, art. cominúţiile (sil. -ţi-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



COMINÚŢIE s.f. (Rar) Reducere, împărţire în mici bucăţi. [gen. -iei, var. cominuţiune s.f. / < fr. comminution].

Trimis de LauraGellner, 14.01.2005. Sursa: DN



COMINÚŢIE s. f. reducere, împărţire în mici bucăţi. ♢ rupere a unui os în mici fragmente. (< fr. comminution)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN