colotău

colotău, colotăi, s.m. (reg.) vagabond.

Trimis de blaurb, 20.04.2006. Sursa: DAR



colotắu (-ắi), s.m. – Vagabond, pribeag; leneş. – var. colotan. Mag. kolotálni "a hoinări" (Drăganu, Dacor., IX, 207). Pare a fi cuvînt identic cu rut., rus. kolotitĭ "a agita", de unde, în Bucov., coloti, vb. (a urmări, a hăitui).

Trimis de blaurb, 18.05.2007. Sursa: DER