- clucer
- CLUCÉR, cluceri, s.m. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti. – Din sl. kliučiari.Trimis de hai, 03.06.2004. Sursa: DEX '98CLUCER DE ÁRIE s. (ist.) jignicer.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeclucér s. m., pl. clucériTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCLUCÉR cluceri m. (în Moldova şi în Muntenia medievală) Boier care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti. /<sl. kljuţaruTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXclucér (clucéri), s.m. – În vechea organizare, dregător care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti; era în acelaşi timp intendent general al armatei şi membru al sfatului sau divanului. Începînd din 1738, titlul său a fost numai onorific. – Clucer de arie, intendent care aproviziona cu nutreţ. – Clucer de pivniţă, intendent care asigura rezervele de băutură ale armatei. – Clucer de jigniţă, intendent care asigura rezervele de hrană ale armatei. – var. (înv.) cliuc(e)ar. sl. ključarĭ (Mikoosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf. cliuci. Este dublet de la colcer, s.m. (Trans., persoană care, la nunţile populare, se ocupă cu aprovizionarea cu alimente şi băuturi), din acelaşi cuvînt sl., dar prin intermediul pronunţării mag. kolcsar (Drăganu, Dacor., V, 364-6; DAR). – Der. clucereasă, s.f. (soţia clucerului); clucerie, s.f. (ocupaţie de clucer); colceri, vb. (a găti mîncarea la cazan); colceriţă, s.f. (femei care prepară mîncarea la cazan). Din rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer, Neugr. St., II, 75). Nu este clară provenienţa din ţig. sp. clichi "cheie" (Besses 51), care pare mai curînd der. din bg. ključ "cheie."Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.