- ciur
- CIUR, ciururi, s.n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, făcută dintr-o reţea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. v. sită. ♢ expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur şi prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenţie; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoţându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experienţe, a căpăta multă experienţă. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Unealtă specială pentru sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, formată dintr-o ramă mare de lemn pe care este întinsă o reţea de sârmă, o tablă perforată etc. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărţituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – lat. cibrum (= cribum).Trimis de hai, 18.03.2007. Sursa: DEX '98CIUR s. 1. v. sită. 2. v. reţea.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCIURUL-ZÂNELOR s. v. turtă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimeciur s. n., pl. ciúruriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCIUR ciururi n. 1) Unealtă de cernut materiale formată dintr-o reţea de sârmă sau dintr-o bucată de tablă perforată, fixată pe o ramă. ♢ Ochi de ciur ochi foarte mici. A face ciur a găuri peste tot; a ciurui. Cât duce ciurul apă nimic. 2) Maşină folosită la sortarea ma-terialelor pulverulente. 3) Una dintre cele patru secţiuni ale stomacului la rumegătoare. 4) înv. Gherghef mic pentru brodat. /<lat. cibrumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXciur (ciúruri), s.n. – 1. Sită. – 2. Ramă pe care se întinde materialul ce se brodează. – 3. Broderie, ajur, găurele. – 4. Cutie de rezonanţă, la orgă. – 5. Gaură, la anumite jocuri de copii. – Mr. ţir, megl. ciur. lat. cibrum, formă vulg. de la cribrum (Candrea, rom., XXXI, 305-6; Puşcariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca şi de la cilibrum, forma arhaică, anterioară lui cribrum, atestată de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s.m. (persoană care vinde sau face ciururi); ciurel, s.m. (sită; ajur); ciurică, s.f. (batistă); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a preţui; a găuri); ciuruială, s.f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s.n. (ciuruială); ciuruitor, adj. (cernător); ciuruitură, s.f. (rezultatul ciuruielii). Drăganu, Dacor., II, 610, menţionează pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. *de cibricāre, puţin firesc, şi care pare, datorită sensului, a se apropia mai curînd de familia lui şorici.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un şuvoi de apă. Creaţie expresivă, cf. sp. chorro "şiroi". – Der. ciuroi, s.n. (şuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparţin aceleaişi rădăcini şiroi (var. şur(l)oi, şirloi, jirloi), s.n. (şuvoi); şirui (var. şiroi, şurui), vb. (a picura). Ciurgău, s.n. (izvor, şuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeaşi familie expresivă. cf. Iordan, BF, VI, 181.Trimis de blaurb, 27.04.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
