- ciup
- CIUP s. v. cioc, clonţ, plisc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeciup2, ciupi, s.m. (pop.) 1. (mai ales la pl.) şuviţă de păr, moţ, chică, percică, ciuf, smoc, chică. 2. lână rămasă în pieptenii de scărmănat; resturile câlţilor de cânepă; târş, buhaci, bujoi, ghijar, corci, muzac, huci.Trimis de blaurb, 20.02.2008. Sursa: DARciup (ciúpi), s.m. – 1. Smoc de păr, moţ, tupeu. – 2. Şuviţă, plete, cîrlionţ. – 3. Copac stufos, frunziş. – Mr. ciup "aţă de cînepă". sl. (sb. čup "smoc", rus. čup "moţ"), cf. alb. čupë "plete". Nu poate proveni direct din sb., cum crede DAR, datorită circulaţiei extinse a cuvîntului rom. Pare cuvînt diferit de cel anterior, probabil în legătură cu ciuf. – Der. ciupos, adj. (zbîrlit, ciufulit).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERciup interj. – Exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor, sau de mersul pe vîrfuri. – var. cip. Creaţie spontană. – Der. ciup, s.n. (cioc), cuvînt rar; ciupi, vb. (a ciocăni, a lovi cu ciocul; a rupe lăstari, a paşte; a mînca pe apucate; a fura cantităţi mici; a culege, a aduna; a pişca; a bate, a face zob; refl., a se ameţi, a se chercheli), care se consideră de obicei der. de la sb. čupati, "a ciupi, a smulge", şi acesta din alb. tšupis "a ciuguli" (Cihac, II, 50; Puşcariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), însă ex. străine s-ar putea multiplica (bg. čupja "a rupe", čupkam "a ciuguli", mag. csipni "a ciupi"), probabil datorită rădăcinii expresive comune; ciupeală, s.f. (şterpelire; furtişag; acţiunea de a ciupi); ciupitură, s.f. (ciupeală; cantitate mică); ciupitor, adj. (borfaş); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a mînca pe apucate; a jumuli; a pîrli porcul pentru a-l curăţa de păr; a fura, a şterpeli), creaţie expresivă, cu adăugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin şi DAR îl explică prin mag. csupálni "a smulge", cuvînt cu siguranţă în legătură, cu sb. (în schimb, din mag. csiperész provine ciupăra, care circulă în Trans., cu aceleaşi accepţii); ciupelniţă, s.f. (Bucov., groapă); ciupăi, vb. (Bucov., a merge pe vîrfuri; despre mistreţi, a grohăi; a se bălăci), der. normal de la ciup, pe care DAR îl separă ca şi cum ar fi trei cuvinte diferite, explicîndu-l pe primul prin rut. čapati "a merge." Ca şi în alte cazuri de creaţii spontane, este greu de stabilit legătura exactă a lui ciup cu alb. kjep "cioc"; nu pare însă de folos nici să ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324).Trimis de blaurb, 26.04.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
