ciumări

ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – var. ciumărî, ciumăra. sl. čemerĭ "otravă" (DAR). Puţin probabilă explicaţia lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s.f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeaşi rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui.

Trimis de blaurb, 26.04.2007. Sursa: DER