ciufut

CIUFÚT, -Ă, ciufuţi, -te, adj., s.m. şi f. (Înv) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.

Trimis de cata, 14.09.2007. Sursa: DEX '98



CIUFÚT s. v. cămătar.

Trimis de siveco, 14.09.2007. Sursa: Sinonime



CIUFÚT s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúţi; f. sg. ciufútă, pl. ciufúte

Trimis de siveco, 14.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



ciufút (ciufútă), – adj. 1. Evreu. – 2. Cămătar. – 3. Zgîrcit, avar, meschin. – Mr. ciafut. tc. çufut "evreu" din arab. gehud (Cihac, II, 565; Şeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. rom., XVI, 364); cf. ngr. τσιφούτης, alb. tšifut, bg. čifuts, sb. čivut, it. ceffaute şi cifutti (Battisti, II, 841 şi 934). S-a folosit de asemenea în trecut în sp. cf. cifuti "evreu" la Cervantes, Comedias y extremeses, ed. Schevill şi Bonilla, V, 95. Se foloseşte numai în Munt., dar mai mult decît afirmă DAR. – Der. ciufuţenie, s.f. (rar, zgîrcenie, avariţie); ciufuţi, vb. (a fi zgîrcit).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER