cioaclă

CIOÁCLĂ, cioacle, s.f. (reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya "prăjină cu vârf încârligat".

Trimis de hai, 14.05.2004. Sursa: DEX '98



cioáclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



cioáclă, cioácle, s.f. (reg.) 1. săniuţă pentru copii, bârzeică; sanie mică de adus lemnele din pădure, cochirlă, bârgeică, tarniţă. 2. prăjină cu un cârlig în vârf; cange de prins morţii ciumaţi. 3. cărucior pentru transportul morţilor de ciumă.

Trimis de blaurb, 09.04.2006. Sursa: DAR



cioáclă (cioácle), s.f. – 1. Sanie. – 2. Cîrlig. sb. čokla "talpa saniei", čaklja "cîrlig", din it. zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov. čaklja, mag. csáklja. (După Lacea, Dacor., III, 742 şi DAR, direct din mag.). Din mag. provin ceaglă, s.f. (tîrnăcop); ceaclie, s.f. (Trans., talpă); şi ţaglă, s.f. (Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coşciugul, cînd este purtat pe umeri). Der. cioclaş, s.m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania); ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morţii pe năsălie, care probabil se numea cioaclă, ca în Trans., ţaglă; cioclu, s.m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din rom.).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER