cin

CIN¹, cinuri, s.n. (înv.) 1. (În societatea medievală) Poziţie socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoţesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

Trimis de hai, 13.05.2004. Sursa: DEX '98



CIN², cinuri, s.n. (înv. şi reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.

Trimis de hai, 13.05.2004. Sursa: DEX '98



CIN s. (bis.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (cinul preoţesc.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CIN s. (Olt.) pream. (cinul este o luntre mică.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CIN s. v. bandă, breaslă, buluc, ceată, cârd, corporaţie, demnitate, droaie, funcţie, gloată, grămadă, grup, îndeletnicire, meserie, mulţime, ocupaţie, pâlc, post, poziţie, profesiune, rang, serviciu, slujbă, stol, tagmă, treaptă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cin (ordin preoţesc, luntre) s. n., pl. cínuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CIN cinuri n. înv. Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară); stare socială; rang. /<sl. cinu

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia "câine", "în legătură cu câinii". [var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].

Trimis de LauraGellner, 08.12.2004. Sursa: DN



cin (cínuri), s.n. – Luntre, barcă. sb. čun (Cihac, II, 52). – Der. cinac, s.n. (barcă), din sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



cin (cínuri), s.n. – 1. Clasă, rang, categorie. – 2. Breaslă, corporaţie. – 3. Situaţie, poziţie, funcţie. sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); cf. mag. csin. – Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporaţii sau unui ordin); cinovnic, s.m. (funcţionar, vînzător), din rus. činovnik (sec. XIX, astăzi rar).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER