- chin
- CHIN, chinuri, s.n. Suferinţă fizică sau morală intensă. – Din magh. kin.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CHIN s. 1. calvar, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, suferinţă, (înv. şi pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. şi reg.) pătimită, scârbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce chinuri a avut de îndurat!) 2. v. zbucium. 3. v. tortură. 4. caznă, efort, forţare, muncă, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ştrapaţ, (prin Munt.) morânceală, (Mold. şi Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoinţă, osteninţă, sforţă, strădănuinţă, strădănuire. (chinul lui a fost încununat de succes.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimechin s. n., pl. chínuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCHIN chinuri n. Suferinţă fizică sau morală intensă; durere. A îndura multe chinuri. /<ung. kinTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXchin (chínuri), s.n. – 1. Suferinţă, tortură, supliciu; durere fizică în general. 2. Caznă, tortură, supărare, canoneală; suferinţă, morală în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (şi Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din tc. kin "ură". – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se strădui); chinuială, s.f. (tortură, supliciu); chinuitură, s.f. (înv., tortură); chinuitor, adj. (care chinuieşte); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s.n. (Trans., supliciu, tortură).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERCHIN- / elem. kin-, kinet/o/-, kinési/o/-, -kinèse, -kinésie, cinéto-, -cinèse, cf. gr. kinesis, kinetos)Trimis de raduborza, 08.05.2008. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.