ceapcân

CEAPCẤN, ceapcâni, s.m. (reg.; adesea adjectival) Om rău, şiret, rafinat. – Din tc. çapkın.

Trimis de valeriu, 25.09.2008. Sursa: DEX '98



ceápcân s. m., pl. ceápcâni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CEAPCÂN ceapcână (ceapcâni, ceapcâne) şi substantival pop. rar Care vădeşte viclenie; viclean. Cal ceapcân. /<turc. çapkin

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ceapcîn (-nă), adj. – 1. (înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. tc. çapkin (Cihac, II, 559; Şeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s.f. (şiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

Trimis de blaurb, 27.01.2007. Sursa: DER