ceanac

CEANÁC, ceanace, s.n. (reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98



ceanác s. n. (sil. cea-), pl. ceanáce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ceanác (-enáce), s.n. – Lighean. tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Şeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista şi în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER