- cauc
- CAÚC1, cauce, s.n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt şi rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii şi, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CAÚC2, cauce, s.n. (înv. şi reg.) Căuş. – lat. caucus.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CAÚC s. v. căuş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecaúc (vas) s. n., pl. caúceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcáuc (potcap) s. n., pl. cáuceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCAÚ//C caucce n. înv. Acoperământ pentru cap confecţionat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavukTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcáuc3, -ă adj. (reg.) prost, năuc.Trimis de blaurb, 28.03.2006. Sursa: DARcaúc (-ce), s.n. – Linguroi, căuş; vas de scos apă. lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Puşcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din acelaşi cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în ţîmburuc › ţîmburuş), s-a obţinut forma căuş, s.n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ţine, şi cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicţionarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuş de la pol. kousz "vas, pahar", rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 şi Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. şi rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Puşcariu, Dacor., III, 666 şi DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uş; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος "măsură de capacitate pentru produse solide". Pentru accepţia de "paletă", cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.Trimis de blaurb, 13.01.2007. Sursa: DERcaúc (-ce), s.n. – 1. Bonetă veche de fetru, cu fundul rotund. – 2. Potcap caracteristic al preoţilor ortodocşi. tc. ka(v)uk (Roesler 595; Şeineanu, II, 96; Lokotsch 1137; Meyer 183), cf. alb., sb. kauk, ngr. ϰαβούϰι. – Der. caucgiu, s.m. (fabricant şi vînzător de cauce).Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DERcaúc (-ce), s.n. – Sapă. sl. (sb., cr., slov.) kuka, cf. mag. kuka (Cihac, II, 46), probabil contaminat cu cauc "linguroi".Trimis de blaurb, 13.01.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
